Viața după amputare – recuperarea fizică și emoțională

Amputarea nu este un eveniment simplu de gestionat pentru nimeni. Indiferent de motiv sau de vârsta la care se întâmplă, nimeni nu este pregătit pentru o astfel de veste. Impactul, atât fizic, cât și emoțional, trebuie depășit cu multă răbdare, iar ajutorul vine în mare măsură și din partea celor din jur, chiar dacă de multe ori, însăși acceptarea lui este o provocare ce trebuie depășită de către pacient. Chiar dacă nu e deloc ușor, persoanele amputate trebuie să aibă în vedere faptul că nu sunt singure, existând numeroase resurse și organizații care pot ajuta, chiar din etapa pregătirii operației și până la adaptarea obiceiurilor la noul stil de viață de după. În prima etapă, atunci când frica de necunoscut primează, principala grijă trebuie să se îndrepte către căutarea de informații pentru ca întregul proces să devină mai clar, iar pacientul să înțeleagă ce urmează să i se întâmple în diversele etape ale noii încercări. După operație, recuperarea vizează două aspecte, la fel de importante, prin urmare niciunul nu trebuie tratat cu mai puțină atenție: recuperarea din punct de vedere fizic și cea din punct de vedere emoțional.

Recuperarea fizică

Recuperarea fizică post operatorie include ședințe de fizioterapie, alături de specialiști din domeniu, cu o frecvență între 3 și 5 ori pe săptămână. Chiar dacă este probabil cea mai mare corvoadă cu care se confruntă pacienții amputați, este esențială întrucât îi ajută să se adapteze cu mai multă ușurință la noul stil de viață. Exercițiile de fizioterapie sunt menite să învețe pacientul cum să își redistribuie greutatea corporală și să își mențină echilibrul în mișcările cu proteza, dar și să îi exerseze membrele care vor fi utilizate mai des de acum. Scopul este ca pacientul să se întoarcă cât mai repede la obiceiurile zilnice cu care era obișnuit, dar și întărirea musculaturii pentru un control mai bun. Odată ce membrul devine protezabil, deplasarea cu un membru artificial, dar și îngrijirea protezei sunt alte aspecte pentru care pacientul va avea nevoie de ajutor specializat. Un program de reabilitare coordonat de specialiști ușurează procesul de adaptare și de reintegrare atât socială, cât și profesională pentru cei care doresc să se întoarcă în câmpul muncii. Exercițiile de fizioterapie cuprind numeroase tehnici, adaptate problemei pe care o rezolvă:

• exerciții pentru dezvoltarea musculaturii;
• exerciții de postură;
• exerciții de tonifiere a membrului sănătos;
• exerciții de tonifiere a membrului amputat.

Recuperarea emoțională

La fel de importantă precum recuperarea fizică, este cea emoțională, deoarece amputarea este un eveniment ce poate genera numeroase sentimente – durerea și panica fiind printre cele mai comune și mai puternice. Printre principalele motive care contribuie la aceste stări emoționale sunt:

• procesul de acomodare cu sentimentul că membrul amputat nu are senzori receptori pentru a putea percepe factorii externi;
• procesul de acomodare cu lipsa funcției membrului amputat;
• adaptarea la noul aspect al corpului.

De asemenea, felul în care ceilalți oameni îi văd și îi percep noul aspect reprezintă o barieră care trebuie acceptată și depășită pentru ca viața pacientului să fie cât mai aproape de normalitate.

Gândurile negative sunt o chestiune comună și cât se poate de normală în rândul pacienților în această etapă, fiind esențial să se discute despre aceste aspecte cu echipa care coordonează recuperarea, iar specialiștii vor știi cum să ajute pacientul pentru ca aceste trăiri să fie folosite în mod constructiv.  Desigur, aceste gânduri vor fi cu atât mai puternice cu cât amputarea are loc brusc, în urma unui accident spre exemplu, atunci când perioada de acomodare cu noua situație este una foarte scurtă.

În unele cazuri, se manifestă o lipsă de capacitate sau de voință de a vedea noua realitate, unii oameni refuzând să accepte noile condiții și chiar ajutorul venit din partea celorlalți, iar atunci când trauma este una severă, stresul post operatoriu poate fi unul la un nivel extrem de ridicat.

Câteva dintre modalitățile prin care pacienții pot face față mai ușor protezei cuprind:

• Recunoașterea și acceptarea sentimentelor, mai ales a celor negative – a te preface că totul este în regulă nu este o soluție. Pacientul trebuie să accepte și să își îngăduie faptul că în anumite zile starea lor de spirit nu va fi una bună, însă aceste zile vor fi depășite.
• Concentrarea pe călătorie, nu pe destinație – reabilitarea emoțională în urma unei amputații nu are un deadline. În unele cazuri, acest proces poate dura ani de zile, el depinde de la caz la caz. Pacientul ar trebui să se focuseze pe progresul pe care îl realizează și nu pe drumul pe care îl mai are de parcurs. De reținut că acest drum se realizează prin pași mici, iar fiecare pas este un succes ce trebuie recunoscut și apreciat.
• Găsirea unui scop – fie că este unul spiritual, social sau de altă natură, e important ca acesta să aibă capacitatea de a da un sens zilelor și a reprezenta o motivație pentru care pacientul să își dorească să se trezească în fiecare dimineață.
• Accentul pe noul stil de viață – o sursă de stres major este dată de concentrarea pe lucrurile pe care pacientul nu le mai poate face și nu pe adaptarea la noile condiții sau pe găsirea de soluții pentru ca lucrurile să se apropie pe cât posibil de ceea ce se întâmpla înainte de operație. Rearanjarea stilului de viață la noile condiții este un impuls important pentru starea de spirit și pentru creșterea încrederii în forțele proprii.
• Comunicarea este cheia – mai ales atunci când descoperim comunități de oameni cu aceleași condiții. Indiferent de nivelul de pregătire sau de sentimentele celor care ne ajută să depășim această situație, atâta vreme cât nu s-au confruntat cu o experiență similară, nu vor înțelege lucrurile în aceeași măsură în care o pot face alți oamenii amputați.
  Grupurile de sprijin pentru persoane amputate pot fi un spațiu în care să puteți simți cu adevărat că experiența dvs. este înțeleasă, deoarece sunt șanse ca și alții să fi trecut prin ceva similar. Un exemplu este și grupul de Facebook fondat de Theranova care își propune să fie un astfel de loc în care pacienții să simtă că aparțin unei comunități și că își pot găsi rostul interacționând cu persoane cu cazuri asemănătoare lor.

Reabilitarea este deci un proces continuu, așa că asigurați-vă că sprijinul pe care îl aveți este pe termen lung. În timp ce ajutorul apropiaților este crucial, la fel este și sprijinul echipei dvs. de reabilitare. Medicul dvs. generalist, kinetoterapeutul, protezistul și terapeutul sunt doar câțiva dintre membrii echipei cu care veți construi relații și pe care îi veți vedea mulți ani după amputare.

Reabilitarea emoțională este rareori completă, așa că terapeutul sau consilierul vor rămâne prezenți în viața dvs. pentru a vă ajuta să faceți față noii realități. În plus, reacțiile emoționale pot fluctua de la o săptămână la alta, prin urmare informarea este calea de a le face față mai bine și a le controla.