Sportul și persoanele amputate – beneficii și recomandări

Sportul în cazul persoanelor cu amputații este o componentă importantă a reabilitării și integrării acestora în viața activă și sănătoasă. Există numeroase sporturi și activități adaptate special pentru persoanele cu amputații, care le permit să își dezvolte abilitățile fizice, să-și crească încrederea în sine și să participe la competiții sportive. Indiferent de complexitatea sportului sau de nivelul de dificultate, orice formă de activitate fizică va avea contribuții extraordinare atât asupra fizicului, cât și la nivel mental. Purtarea unei proteze nu înseamnă pierderea totală a mobilității, ci doar că anumite activități trebuie adaptate.

Beneficiile sportului la persoanele cu amputații

Sportul este o adevărată sursă de sănătate, bună dispoziție și stare de bine, indiferent de condiția fizică sau de vârstă, iar persoanele care au suferit amputații nu au de ce să fie o excepție. Activitatea fizică aduce beneficii atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional sau social, printre cele mai importante fiind:

  1. Reabilitarea fizică și dezvoltarea unor noi abilități – practicarea unui sport în mod regulat contribuie la îmbunătățirea forței musculare, o mai bună flexibilitate, control, coordonare și echilibru. Aceste noi abilități sunt deosebit de utile pentru optimizarea mersului cu o proteză, astfel că și ritmul de viață va fi unul mai bun. Pacientul câștigă mai multă mobilitate, dar și independență, ceea ce îi permită să aibă un stil de viață activ, pe cont propriu.
  2. Creșterea stimei de sine – depășirea propriilor limite, posibilitatea de a deveni mai bun de la o zi la alta, dar și îmbunătățirea aspectului fizic sunt toate avantaje ale unui stil de viață în care sportul ocupă un rol central. Este limpede că toate acestea vor contribui la mai multă încredere în propria persoană și la recâștigarea stimei care de multe ori, în cazul pacienților cu amputații, are de suferit.
  3. Sursă de sănătate – se știe despre sport că este aliatul unei vieți sănătoase deoarece previne formarea grăsimii în jurul unor organe vitale precum inima, creierul sau rinichii. Efortul fizic regulat reduce și nivelul de colesterol și trigliceride din sânge. Astfel, vasele de sânge sunt mai sănătoase, mai flexibile, iar circulația sângelui se face fără dificultate.
  4. Integrare socială – pierderea unui membru și protezarea sunt experiențe traumatizante care afectează pacientul profund. În astfel de momente, a face parte dintr-o comunitate, a avea alături oameni apropiați și a socializa sunt aspecte ce contează mai mult decât ar părea la o primă vedere. Însă din păcate, foarte mulți pacienți aleg exact opusul, simțindu-se diferiți, se autoizolează, nu acceptă ajutorul din partea celorlalți și se simt neînțeleși. Practicarea unui sport însă este oportunitatea perfectă de a interacționa cu alte persoane aflate în condiții similare, fapt ce poate contribui la crearea unei comunități de sprijin și ajutor reciproc.
  5. Reducerea stresului – sportul este una dintre cele mai eficiente modalități de eliberare a stresului și a tensiunii acumulate. Studiile demonstrează că sportul reduce eficient stările de anxietate și contribuie la creșterea puterii de concentrare. Deoarece persoana este axată pe performanță și pe depășirea constantă la propriilor limite, creierul se concentrează asupra momentului din prezent, reușind să alunge orice gânduri, probleme sau griji.
  6. Aspect fizic plăcut – dincolo de toate acestea, activitatea fizică este deseori practicată pentru arderea caloriilor, care, alături de o dietă echilibrată și de hidratare corespunzătoare, poate duce la pierderea kilogramelor acumulate. Mai ales în cazul persoanelor care poartă o proteză, kilogramele în plus se pot dovedi o problemă deoarece pot pune presiune asupra acesteia, iar în timp poate fi necesară schimbarea ei. De aceea, medicii le recomandă întotdeauna pacienților care trec printr-o operație de protezare să își mențină pe cât posibil controlul asupra greutății corporale, pentru ca proteza să poată face față cu succes nevoilor lor.

Ce sporturi poate practica o persoană cu amputații?

În funcție de nivelul amputației, de vârstă, dar și de stilul de viață cu care a fost obișnuit pacientul înainte de amputare, pacientul poate opta pentru mai multe tipuri de sporturi, desigur adaptate condiției. Un aspect important aici este ca pacientul să comunice deschis cu specialistul despre nevoile pe care le caută, pentru ca proteza să poată să răspundă cu succes acestora. Mai jos, vom trece o listă cu câteva dintre cele mai frecvente tipuri de activități fizice pe care le practică în general o persoană cu amputații.

– atletism (alergarea pe pistă, săritura în lungime, aruncarea greutății)

– ciclism

– înot

– baschet în scaun cu rotile

– tenis de masă

– fotbal în scaun cu rotile

– haltere

– scări viteză

– snowboarding adaptat

– canotaj

Acestea sunt doar câteva exemple de sporturi adaptate, dar există și alte opțiuni în funcție de preferințele și interesele individuale ale pacientului. Este important însă ca acesta să se consulte cu specialiști și antrenori specializați în sporturi adaptate, care pot oferi îndrumare și instruire adecvată și pentru a face cea mai bună alegere.

Distribuie:
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email