Recomandări pentru recâștigarea încrederii de sine – 5 sfaturi practice

Câștigarea încrederii de sine este un drum lung și deloc ușor pentru orice persoană, iar în cazul unui șoc cum este o operație de amputare când corpul și viața ne sunt schimbate în mod ireversibil, acest lucru devine și mai complicat. Efortul însă poate fi diminuat prin practici pe care e necesar să le aplicăm zi de zi, iar rezultatul merită orice dificultate pe care am întâmpina-o pentru că acesta constă într-o viață fericită și împlinită și acceptarea condiției actuale. Ca orice proces de recuperare, recâștigarea încrederii în propria persoană se face cu pași mici, fără false scurtături pentru ca rezultatul să fie cel pe care îl căutăm cu adevărat.

1. Acordă-ți răbdare

Oamenii au tendința de a fi extrem de critici cu propria persoană și mai toleranți și empatici atunci când vine vorba de cei din jur, însă primul pas pentru a dezvolta și menține încrederea de sine este să facem același lucru și când vine vorba de noi înșine. Căutarea în permanența a alegerilor greșite pe care le-am făcut și care ne-au adus într-un punct pune presiune pe noi și ne afectează încrederea în forțele proprii.  În cazul unei persoane nou amputate, exprimarea față de propria persoană trebuie să fie în termeni mai blânzi, chiar dacă se întâmplă doar în mintea noastră. Acțiunile, starea de spirit, atitudinea noastră pornesc de la propriile gânduri. Procesul de recuperare este unul dificil și de lungă durată, astfel că atunci când pacientul simte că nu reușește mai mult la ședințe sau că nu vede vreun progres o perioadă mai mare de timp, atitudinea potrivită este de a se ambiționa că va reuși mai mult data viitoare, nu de a se învinovăți sau de a avea gânduri negative față de sine. Reprimarea sentimentelor negative nu este însă o soluție, ele sunt esențiale pentru a înțelege de ce nu ne mai simțim încrezători și pentru a face trecerea către gândurile pozitive.

2. Înfruntă-ți temerile

\"\"

Experiența de a trece printr-o operație de amputare și a pierde o parte din corp nu este ceva foarte simplu de asimilat, indiferent de vârsta pacientului sau de personalitatea lui. E perfect normal să există teamă, sa existe întrebări care să creeze anxietate și stări depresive. În situații inconfortabile, emoțiile sunt cele care preiau controlul asupra creierului nostru, ceea ce de multe ori face ca frica să pară un sentiment irațional. E momentul în care pacientul trebuie să își înfrunte temerile pentru a scăpa treptat de ele prin faptul că expunându-se la acestea, se va acomoda cu situația, care va deveni familiară. Dacă spre exemplu teama noastră constă în a merge cu noua proteză, secretul e de fapt să o facă mai des până când intervine obișnuința și dispare frica.

3. Dezvoltă-ți abilitățile

Aici poate fi vorba despre exerciții fizice care ne fac să ne simțim mai bine imediat, fie că e vorba de un program de fitness acasă sau doar de plimbări în aer liber, beneficiile sunt extrem de mari. De asemenea, poate fi despre dezvoltarea unor noi abilități sau despre a învăța mereu ceva nou într-un domeniu care ne pasionează, fapt ce va da un impuls încrederii de sine. A ne perfecționa pe un anume subiect ne dă o satisfacție imensă deoarece procesul de învățare stimulează producția de dopamină, hormonul care controlează centrele de plăcere si recompensă a creierului. A fi în permanență curios și însetat de noi informații dă șansa de a cunoaște noi oportunități, chiar și în direcția de a veni cu soluții la problemele cu care noua condiție vine la pachet. Pacientul trebuie să caute mereu căi prin care se poate dezvolta, pentru a construi încrederea de sine.

4. Setează obiective mici

Atunci când gândim pe termen lung sau ne raportăm mereu la drumul pe care îl avem de parcurs, intervine starea de anxietate pentru că nu mai trăim clipa prezentă. Acest obicei este extrem de nociv și nu face altceva decât să ne saboteze procesul de recuperare. Pe de altă parte, atunci când trăim în prezent și privim fiecare zi ca pe un pas în plus către a deveni o persoană mai încrezătoare și mai fericită, vom fi mai liniștiți și ne vom simți mai bine. Nu rezolvăm nimic încercând să găsim soluții la probleme pe care le vom avea în viitor sau să dăm răspunsuri despre ce va urma, fiind din start o atitudine greșită. De ce? Pentru că nu suntem în măsură să răspundem la ceva atunci când ne lipsesc multe piese din puzzle. Până vom ajunge la situațiile la care ne gândim acum, vom fi trecut prin niște experiențe cu ajutorul cărora vom acumula informații care ne vor folosi la vremea la care le vom trăi cu adevărat. Mai mult, există posibilitatea reală ca acele scenarii să nu aibă loc niciodată de fapt.

5. Comunică

\"\"

Nimeni nu este singur în procesul de recuperare și nimeni nu are toate informațiile de la început, mai ales atunci când ne confruntăm cu o etapă nouă a vieții. De aceea, există persoane, fie ei terapeuți sau oameni care au trecut prin experiențe similare, dar și informații, articole de blog, cărți, interviuri, care sunt mai accesibile ca oricând prin intermediul oportunităților pe care ni le oferă tehnologia. Totul stă în deschiderea pacientului de a comunica despre nevoile sale și a-și dori recuperarea încrederii în forțele proprii pentru că din acel moment începe căutarea și acceptarea de soluții.

Este foarte important pentru orice persoană să își dezvolte stima de sine, deoarece respectul de sine are consecințe importante și asupra sănătății mintale. Oamenii cu stimă de sine experimentează o viață mai fericită, au mai mult optimism și mai multă motivație, lucruri care au un impact deosebit în procesul de recuperare.

Distribuie:
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email