Reacția emoțională în fața operației de amputare

Operația de amputare are numeroase implicații pe foarte multe planuri. Nu afectează doar funcția și aspectul corpului, ci aduce și o serie de reacții emoționale care variază de la un pacient la altul. În majoritatea cazurilor, cea mai pronunțată senzație pe care o experimentează un pacient care a suferit o amputație este cea de pierdere. Pierderea nu se resimte doar din punct de vedere fizic, fapt vizibil cu ușurință, ci și din punct de vedere psihologic, prin reducerea stimei sau imaginii de sine. Multe dintre aceste reacții pot fi tranzitorii, unele sunt utile și constructive, altele mai puțin, iar câteva pot necesita acțiuni suplimentare, cum ar fi evaluarea de specialitate. Aproximativ 30% dintre pacienții cu amputații trec prin episoade de depresie, cauzate mai ales de izolarea socială, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Reacția psihologică imediată

Reacția imediată are legătură cu motivul amputării. Există diferențe semnificative între cazurile în care operația a fost ceva planificat, iar pacientul a fost informat cu privire la ce urmează să i se întâmple și cazurile în care amputarea are loc în urma unui accident neașteptat. Aspectul estetic pare să joace un rol important în sechelele psihologice post amputare. Imaginea corpului văzută ca imaginea psihologică a individului despre propria persoană este puternic afectată atunci când un membru este amputat. În urma amputării, pot fi experimentate stări cum sunt anxietatea și disfuncționalitatea sexuală.

Există și cazuri în care reacția la amputare nu este una negativă. Acest lucru este posibil atunci când amputările apar după o lungă perioadă de boală și neputință, când pacientul a trecut deja printr-o perioadă de durere, astfel încât operația este văzută ca o potențială soluție. Studiile care au investigat această speță au arătat că peste jumătate dintre pacienții aflați în aceste situații, au văzut operația ca având influență pozitivă asupra calității vieții, cum ar fi recâștigarea independenței, schimbarea atitudinii față de viață, accentuarea abilității de a face bine, eliminarea durerii. De asemenea, un număr mai mic de restricții în ceea ce privește mișcarea fizică, îi determină să se simtă mai liberi și mai utili.

Etapele durerii post amputare

Reacțiile emoționale ale pacientului se modifică pe măsura trecerii timpului:

Negarea: de multe ori se manifestă ca un refuz de a participa la discuții sau de a pune întrebări de bază despre procedura de amputare. O mică parte dintre pacienți experimentează negarea în ceea ce privește acceptarea afectării lor (adică realitatea că membrele lor lipsesc). Cu toate acestea, durerea fantomă poate juca un rol important în prelungirea acestei etape. Deconectarea de realitate poate indica o anumită psihoză și poate dura mai mult în cazurile în care amputarea are loc brusc.

Furia: poate fi îndreptată către echipa medicală, care poate fi acuzată de înșelătorie în încercarea de a convinge pacientul că trebuie să treacă prin operație.

Negocierea: este asociată și cu un sentiment de vinovăție asupra deciziilor deja luate. Pacientul începe să se gândească dacă nu ar putea schimba ceva din trecut sau dacă hotărârile luate sunt cele corecte.

Depresia: apare în momentul în care neputința crește și este realizat faptul că operația de amputare este un proces ireversibil. Pacientul este acaparat de noua realitate, cu care trebuie să trăiască tot restul vieții și se teme că nu va putea depăși acest moment.

Acceptarea: are loc doar printr-un proces de reabilitate, atât fizică, cât și emoțională. Este nevoie de personal calificat care a trecut prin experiențe similare și cu alți pacienți și care deține informațiile necesare pentru a adapta pacientul la noile condiții. Acceptarea este și primul pas către o existență normală.

Prietenii și familia pot trece prin aceleași sentimente pe care le experimentează și pacientul, iar atunci când comunicarea dintre cele două părți este clară și deschisă este posibil să nu fie nevoie ca terapeutul psihologic să se implice. Cu toate acestea, este foarte frecvent, în special în cazurile de traume, ca îngrijorarea cu privire la starea de bine a amputatului să ducă la o protecție sporită a familiei și a prietenilor pentru a reduce din griji și suferință.

Programele de discuții de grup facilitează readaptarea și acoperă o gamă variată de subiecte, cum ar fi frica de cădere sau de eșec, precum și informații legate de modificările greutății corporale și probleme de sănătate care pot fi asociate cu aceasta.

Stimularea pacienților de a-și limita gândirea negativă poate fi, de asemenea, o parte importantă a terapiei psihologice. Acesta ar trebui să fie încurajat să conștientizeze efectul pe care atitudinea și gândirea îl au asupra dispoziției și comportamentului său și să ia în considerare moduri alternative de gândire. Tehnicile de rezolvare a problemelor pot fi de multe ori utile pentru a ajuta pacientul să ia numeroasele decizii cu care se poate confrunta în urma amputării într-un mod mai organizat și mai clar. Această abordare duce pacientul printr-o serie de etape, de la definirea problemei și analiza opțiunilor și trecând la cântărirea avantajelor și dezavantajelor diferitelor posibilități, permițând apoi selectarea unei opțiuni potrivite și apoi planificarea și efectuarea propriu-zisă a acțiunii.