Pregătirea pentru operația de protezare – investigații și evaluarea ortopedică

Orice operație sau intervenție, oricât ar fi de minoră, impune o informare în detaliu a pacientului pentru ca el să fie 100% pregătit. De aceea, întotdeauna, ar trebui să ascultăm sfaturile specialiștilor și mai puțin pe cele venite din alte surse care nu sunt total credibile. În plus, operația este o chestiune de o complexitate atât de mare, încât niciun caz medical nu poate fi identic cu altul. În cazul operației de protezare, cu atât mai mult, se recomandă discuția cu medicul chirurg sau ortopedul pentru a afla în ce măsură proteza poate contribui la îmbunătățirea vieții pacientului. Dacă nu există limitări medicale sau financiare și pacientul dorește să efectueze această intervenție, întotdeauna operația de protezare va fi precedată de efectuarea unor controale medicale amănunțite și de o etapă de evaluare ortopedică.

Investigații necesare pentru operația de protezare

Înainte de efectuarea operației de protezare, chirurgul va recomanda pacientului efectuarea unui examen medical complet. Acest lucru va oferi siguranța că starea de sănătate permite realizarea operației, iar procesul de recuperare se face normal. Problemele cronice precum afecțiunile cardiovasculare sunt un factor de risc, astfel că pacientul trebuie să le discute cu medicul înainte de intervenție. Sunt necesare analize de sânge și de urină, electrocardiograma și radiografie pulmonară pentru a putea planifica o intervenție de protezare. Orice iritație a pielii trebuie tratată înainte de intervenție, iar în cazul persoanelor supraponderale, medicul poate recomanda o dietă de scădere în greutate, pentru a reduce din stresul asupra protezei și pentru a limita unele riscuri asociate operației.

Este bine să-i comunicați medicului ortoped ce medicamente luați în mod obișnuit. De asemenea, înainte de operație este utilă o evaluare stomatologica și o evaluare urologică, pentru a exclude prezența unor infecții în organism.

Informarea medicului

Nu doar medicul va informa pacientul, ci și invers. Pacientul are datoria de a-l informa pe specialist cu privire la anumite aspecte care pot afecta operația de protezare, cum ar fi:

  • Sarcina
  • Fumatul – este recomandat să fie oprit, deoarece încetinește vindecarea rănilor și afectează perioada de recuperare
  • Diabetul
  • Tulburările de somn
  • Tensiunea arterială ridicată
  • Consumul de alcool
  • Alergii la medicamente sau la anestezie
  • Medicamentele administrate cu sau fără rețetă
  • Boli de sânge sau administrarea de anticoagulante

Etapele evaluării ortopedice

Evaluarea ortopedică este realizată de către un chirurg ortoped și constă în mai multe acțiuni. În primul rând, este analizat istoricul medical. Medicul va dori să afle cât mai multe detalii legate de starea generală de sănătate a pacientului, dar și a celorlați membri ai familiei, detalii despre intensitatea durerii resimțite de către acesta, precum și gradul de mobilitate. Cât de dificil îi este pacientului să se deplaseze și prin urmare să ducă o viață cât mai aproape de normalitate? Astfel, se vor identifica factorii de risc și predispoziția către anumite afecțiuni, dar pot fi stabilite și cauzele traumatice care au dus la apariția durerii și la imobilitate, dacă este cazul. După aflarea acestor răspunsuri, se trece mai departe la examenul clinic. În urma acestuia, medicul poate stabili cu exactitate care este gradul de mobilitate al pacientului, forța pe care o are, dar și modul de aliniere a oaselor. Prin efectuarea unei radiografii se pot afla informații legate de gradul de deteriorare și deformare a membrului respectiv, iar în unele cazuri, se impun și alte teste. Astfel de exemple includ testele de imagistică precum CTC (computer tomograf) care permit analiza osului în detaliu. În anumite situații, medicul specialist poate recomanda prelevarea unor probe de sânge sau un examen de rezonanță magnetică (RMN), pentru a determina care este starea oaselor și a celorlalte țesuturi ale articulațiilor.

Cu cât evaluarea ortopedică este efectuată mai amănunțit, cu atât datele vor oferi mai multe detalii legate de cazul medical, fiind sporite siguranța și succesul intervenției. Un alt avantaj este că prin pregătirea amănunțită a operației, pacientul este bine informat, știe la ce să se aștepte, astfel că emoțiile sunt diminuate.

În urma evaluării ortopedice, medicul va putea stabili ce variantă de protezare se potrivește cel mai bine pacientului, astfel încât acesta să își reia stilul de viață obișnuit, cât mai curând, fără dureri. De asemenea, chirurgul va explica și riscurile și complicațiile pe care o intervenție de acest fel le implică. Este și etapa în care aflăm detalii despre uzura protezei, cum o recunoaștem, pentru a știi când va fi necesară înlocuirea ei.

Amputația înseamnă adesea salvarea vieții sau scăparea pacientului de dureri mari. Operația realizată la timp poate duce la un nivel scăzut al amputației, permițând pacientului să utilizeze un dispozitiv protetic. De la primii pași cu noua proteză și pe tot parcursul vieții, este important să păstrați legătura cu tehnicianul ortoped și să apelați cu încredere la el pentru orice problemă întâmpinați. Relația cu centrul de protezare nu se limitează la achiziția protezei, ci implică o strânsă legătură cu tehnicianul ortoped pe tot parcursul vieții. Printr-o discuție telefonică ai putea afla de la început care va fi implicarea centrului în recuperarea ta completă și în mentenanța dispozitivului de-a lungul anilor. Contactează-ne cu încredere!

Distribuie:
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email