Îmbunătățirea mersului cu o proteză – 5 exerciții pentru menținerea echilibrului

Menținerea echilibrului cu noua proteză este o sarcină destul de dificilă pentru cei mai mulți dintre pacienți, fiind și una dintre principalele cauze de rănire pentru că poate duce la căderi. Exersarea mersului, dar și o serie de exerciții se pot dovedi eficiente în reducerea riscului de accidentare și în redarea încrederii de sine. Kinetoterapia rămâne cel mai eficient mod de a îmbunătăți orice problemă de echilibru în mers, iar vestea bună este că există câteva exerciții pe care le puteți face chiar și acasă. Cu toate acestea, este important să consultați un specialist înainte, pentru a obține acordul acestuia că totul este în regulă sau pentru a primi recomandări personalizate cazului dvs.

1. Ridicări de pe călcâi pe vârful degetelor

Un exercițiu extrem de simplu și eficient, care se execută exact așa cum îi spune numele. Așezați-vă pe un scaun și fixați piciorul pe pământ. Ridicați degetele de pe podea, lăsând călcâiul fix. Apoi ridicați călcâiul, lăsând degetele de la picioare nemișcate. Alternați între aceste mișcări în reprize, de câteva ori pe zi și luați pauze ori de câte ori obosiți.

2. Ridicări de genunchi

Dacă nu credeți că puteți face acest exercițiu stând întins pe podea fără să vă ridicați cu dificultate, vă recomandăm să-l faceți stând pe pat. Stați întins pe spate pe un covor sau direct pe podea. Ridicați genunchii spre piept. Ar trebui să vă simțiți bătăile inimii odată cu această mișcare. Mențineți această poziție timp de câteva secunde, apoi coborâți picioarele la loc. Repetați această mișcare de 10 până la 15 ori. Acest exercițiu poate fi efectuat cu sau fără proteză și indiferent de partea amputată.

3. Stând într-un picior

Acest exercițiu antrenează mușchii abdominali și cei din picioare pentru a răspunde schimbărilor de echilibru. Dacă vă simțiți nesigur pentru a efectua această activitate singur, asigurați-vă că cineva este prezent pentru a vă ajuta în orice eventualitate. Folosiți un obiect robust, cum ar fi un scaun, un blat sau un perete, pentru sprijin. Stați pe piciorul protetic și ridicați-vă piciorul lateral de pe sol timp de un minut. Repetați această mișcare pe celălalt picior. Puteți face aceste exerciții dimineața, imediat după ce vă treziți, ca o modalitate de a vă activa corpul. Acestea se pot face și în timpul pauzelor de lucru sau ori de câte ori simțiți nevoie de a vă mișca.

4. Exerciții de stretching (întindere)

Exercițiul de întărire poate fi inclus în programul dvs. de antrenament, mai ales dacă aveți o senzație de slăbiciune la nivelul șoldurilor, genunchilor sau gleznelor, fapt care vă poate împiedica să mergeți în siguranță. Exercițiile pentru extremitățile inferioare pot include:

– Ridicarea piciorului drept;

– Întărirea gleznei cu benzi de rezistență;

– Mini ghemuiri;

– Pași pe loc.

De reținut este faptul că exercițiile trebuie făcute încet și este recomandat să aplicați greutăți mici, dar cu repetări multe deoarece acestea se aseamănă cel mai bine cu mersul pe jos. Exercițiile dvs. ar trebui să imite acest tip de mișcare.

5. Mersul cu spatele

Mersul cu spatele poate fi recomandat de kinetoterapeut pentru a vă ajuta să vă îmbunătățiți mersul. Printre beneficiile lui se numără:

– Flexibilitate îmbunătățită a mușchilor picioarelor;

– Activare îmbunătățită a cvadricepsului;

– Echilibru îmbunătățit;

– Coordonare îmbunătățită;

– Viteză de mers îmbunătățită;

– Lungimea pasului este îmbunătățită.

Mersul înapoi pare să vă reseteze sistemul neuromuscular, provocându-vă mușchii și articulațiile extremităților inferioare în moduri specifice care vă pot îmbunătăți mersul. Dacă mersul normal este o mișcare de la călcâi la degete, mersul înapoi este un model de la degete la călcâi. Cea mai sigură modalitate de a implementa acest timp de mers în programul dvs. de antrenament este cu o bandă de alergat: pentru început, stați pe banda de alergat cu spatele, apoi porniți banda la cea mai mică viteză posibilă. Mersul trebuie făcut lent și controlat. Asigurați-vă că rămâneți în siguranță în timp ce mergeți cu spatele și folosiți funcția de oprire de urgență dacă este cazul.

Terapeuții Theranova oferă pacienților, la cerere, ședințe de kinetoterapie. În urma evaluării funcționale și a diagnosticului clinic, ei alcătuiesc un program individualizat de recuperare fizică, care va fi desfășurat sub atenta supraveghere și îndrumare a kinetoterapeutului.

Vă îndemnăm să luați legătura cu un specialist Theranova pentru a afla mai multe detalii cu privire la acest serviciu.

Distribuie:
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email