Prima proteză – primii pași de la amputație la protezare

Amputația are un efect puternic asupra stării emoționale și psihice a pacientului și de cele mai multe ori este considerată eșecul tratamentului, însă este foarte important de înțeles faptul că această intervenție chirurgicală este făcută tocmai pentru a salva viața pacientului. Pierderea unui membru reprezintă o traumă în adevăratul sens al cuvântului și știm că pe lângă durerea fizică resimțită de pacient, acesta și familia acestuia au tot felul de gânduri, întrebări și frământări.

În fiecare zi, noi, tehnicienii Theranova, avem privilegiul de a întâlni oameni cu adevărat speciali, puternici, care au depășit încercările fizice și au reușit să își refacă viețile. Cea mai mare plăcere pe care o resimțim este să știm că aceste persoane reușesc să se întoarcă la activitățile care le făceau plăcere înainte de amputație.

Fiindcă amputația afectează pacientul pentru tot restul vieții, necesitatea creării unei proteze care să fie individualizată, confortabilă, durabilă și realizată cu multă grijă este crucială pentru revenirea la un stil cât mai dinamic. Gândul la prima proteză este cu adevărat un proces provocator, deoarece este unul dintre cei mai importanți pași pentru revenirea la normal după operație. Mai jos am încercat să acoperim cele mai importante aspecte legate de prima proteză. Dacă vă doriți informații legate de alte aspecte, ne puteți contacta, iar noi vom fi mai mult decât bucuroși să vă ajutăm cu ce aveți nevoie.

Care sunt pașii de la amputație până la protezare?

\"\"

Este important de cunoscut faptul că după amputație, până la protezare, pacientul trece printr-o perioadă intermediară în care bontul trebuie să se vindece și trebuie îngrijit cu atenție. Îngrijirea bontului, până la prima proteză se face cu ajutorul compresiei cu fașă elastică și a ciorapului de compresie pentru bont sau liner. Un lucru pe care pacienții care au suferit o amputație ar trebui să îl evite este formarea flexiei de bont. Soluția pentru această potențială problemă este mobilizarea bontului în toate direcțiile și nu se recomandă amplasarea unei pernuțe sub el sau deplasarea în cârje cu bontul în flexie în scopul de a-l proteja.

Prima proteză este recomandată după aproximativ 3 luni de la amputație, însă, acest lucru se poate realiza mai repede, chiar și după 1 lună sau 2 de la intervenție. Prima protezare depinde foarte mult de rapiditatea cu care se vindecă bontul, de dorința pacientului de a reveni la vechile activități sau de alte probleme de sănătate care trebuie tratate. Imediat după amputație, bontul este mai voluminos, însă circumferința acestuia va scădea ulterior, acest lucru realizându-se prin purtarea linerului, utilizarea protezei și exerciții de recuperare, ajungând să atingă un nivel stabil în aproximativ 3-4 ani.

De asemenea, este important ca până la prima protezare, pacientul să se deplaseze cu ajutorul cadrului sau al cârjelor, pentru a evita pierderea din masa musculară. În mod ideal, persoana care a suferit o amputație ar trebui să beneficieze de un program de recuperare medicală. Dacă acest lucru nu este posibil, pacientul poate efectua la domiciliu o serie de exerciții care îl pot ajuta să se mențină și să contribuie la recuperarea musculaturii.

Ce presupune prima proteză?

\"\"

Pentru configurarea protezei se ține cont de câțiva factori foarte importanți: vârsta pacientului, cauza amputației, nivelul de activitate, gradul de mobilitate, greutatea pacientului, zona în care locuiește acesta, stilul de viață și alte boli asociate (alte amputații, diabet etc.). De reținut este faptul că acești factori se pot schimba în timp, de aceea este necesară o verificare periodică a protezei și a nevoilor fiecărui pacient.

Etapele protezării sunt etapa provizorie și etapa definitivă. În timpul etapei provizorii, pacientul va purta o cupă din plastic, care permite modificarea ulterioară și observarea unor eventuale puncte de presiune pe bont. Această etapă poate să dureze în jur de 6-8 luni. Etapa definitivă presupune trecerea la o cupă de rășină sau carbon, care este mult mai rezistentă în timp. În funcție de nivelul amputației membrului inferior, proteza poate să fie alcătuită din: cupă, articulație genunchi, picior protetic, adaptoare, tuburi, burete cosmetic. În ceea ce privește nivelul amputației membrului superior, proteza poate să fie alcătuită din cupă, articulație și mână protetică. Protezele se pot personaliza prin design atractiv cu diferite tatuaje sau modele deosebite. Theranova are contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că protezele pot fi decontate.

Cum este adaptarea cu prima proteză?

\"\"

De cele mai multe ori, acomodarea cu proteza este ușoară, pacientul fiind nerăbdător să își redobândească independența. Există însă situații în care acomodarea este mai dificilă și implicând mai multe cauze precum: lipsa forței musculare, lipsa voinței, așteptările prea mari, o viață sedentară anterior amputației, alte probleme medicale.

Consilierea psihologică este foarte importantă atât înainte de amputație, cât și după ce aceasta a avut loc. De cele mai multe ori, familia este cea care oferă suportul psihologic, de asemenea, discuțiile cu alte persoane aflate în situații similare pot ajuta foarte mult.

Sperăm că am reușit să acoperim cât mai bine acest subiect, al primei proteze, dacă nu, vă reamintim că ne puteți contacta, iar specialiștii noștri vă vor ajuta cu mare drag. Zi de zi, ne dăm seama că pacienții noștri ne inspiră și credem că suntem cu adevărat norocoși să intrăm în contact cu astfel de oameni deosebiți, care au sfidat toate problemele ieșite în cale și au ales să se bucure de viață.

Distribuie:
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email